Mersul pe vârfuri este frecvent la copiii mici care tocmai au început să meargă și, în cele mai multe cazuri, dispare de la sine până la 2-3 ani. Persistența după această vârstă, sau asocierea cu alte semne, justifică o evaluare.
Informațiile de mai jos te ajută să alegi specialistul potrivit. Nu înlocuiesc consultul medical și nu reprezintă un diagnostic — doar un medic care te examinează poate stabili cauza.
Se măsoară cât de mult poate fi flectat piciorul spre gambă. Când amplitudinea e limitată, tratamentul începe cu kinetoterapie și, uneori, ortezare.
→ Ortopedie pediatrică la Clinica Medstoria
Consultă: Dr. Ciprian Cindea
Când mersul pe vârfuri se asociază cu alte semne neurologice, evaluarea trebuie să meargă dincolo de tendon.
→ Neurologie la Clinica Medstoria
Consultă: Dr. Octavia Zorilă · consultație 250 lei
Exercițiile de întindere a tricepsului sural și de reeducare a mersului sunt tratamentul de bază în forma idiopatică.
→ Kinetoterapie la Clinica Medstoria
Consultă: Nicolae Răzvan · consultație 50 lei
Medicul observă copilul mergând desculț, pe distanță mai lungă, pentru că mulți copii merg normal câțiva pași când se simt priviți. Se testează amplitudinea flexiei gleznei cu genunchiul întins și îndoit, se verifică reflexele, tonusul și simetria. Se întreabă despre dezvoltarea motorie: când a stat în șezut, când a mers, dacă a pierdut vreodată abilități. Adu pantofii purtați zilnic — tiparul de uzură al tălpii confirmă cât de constant merge pe vârfuri.
Sub 2-3 ani, mersul pe vârfuri intermitent este frecvent și de obicei benign. Persistența constantă după 3 ani, mai ales dacă copilul nu poate merge pe toată talpa la cerere, necesită evaluare.
Forma fără o cauză neurologică sau ortopedică identificabilă, care rămâne diagnostic de excludere. Este cea mai frecventă și răspunde bine la kinetoterapie.
Nu de rutină. Încălțămintea nu corectează mersul pe vârfuri. Contează evaluarea corectă și, dacă e cazul, exercițiile de întindere făcute constant.